Rămân la Liga a IV-a. United Ploiești și Legenda Lupilor continuă în județ

Cele două formații prahovene care au făcut cereri pentru a juca în Liga a IV-a au rămas la nivel județean.

Legenda Lupilor, echipa condusă de Daniel Chiriță, și United Ploiești, gruparea care se află în colaborare cu Petrolul Băicoi, vor figura și în noul sezon printre echipele din Liga A Prahova. Cele două grupări făcuseră cereri către FRF pentru a obține un eventual loc liber la nivelul celui de al treiela eșalon competițional. Nu a fost însă găsită nicio breșă în condițiile în care o serie de retrogradate sezonul trecut au primit invitația de a continua în Liga a III-a. Cele două formații se vor lupta, clar, pentru supremație în viitoarea ediție de campionat din Liga A Prahova alături de alte câteva echipe puternice din principal competiție fotbalistică din județ.