Primul amical, primul succes pentru “Seniorii 88”

Foştii juniori de la Conpet Ploieşti au pornit aventura pe teren sintetic.

După câteva mişcări de încălzire, în efectiv complet, a venit şi primul amical pentru echipa ploieşteană Seniorii 88. Partida desfăşurată la baza Kiru Sport în compania celor de la Inter Ploieşti a adus un succes al formaţiei antrenate de Adrian Samoilă. A fost 4-2 pentru Dicu şi compania după golurile marcate de Marius Oprea (2) şi Mihai Ruja (2). Pentru Seniorii 88, echipă care va combate în Superliga B Prahova la minifotbal, va urma o altă serie de partide de verificare în perioada următoare menite să cristalizeze formula de echipă care va fi folosită în partidele oficiale din campionatul următor.