CSO Plopeni și-a reluat pregătirile

Liderul principalei întreceri fotbalistice județene și-a reluat pregătirile.

CSO Plopeni a început antrenamentele în vederea examenelor importante viitoare în condițiile speciale traversate în această perioadă. Jucătorii antrenați de Iulius Mărgărit așteaptă clarificările din partea AJF Prahova legate de felul în care se va stabili campioana județeană în ediția de campionat 2019-2020.

”Ne pregătim în grupe de câte șase jucători, în condiții dificile pentru statutul nostru. La felul în care merg lucrurile pare greu de crezut că mai putem juca. Pe de altă parte, după o atât de lungă pauză, era normal să găsim o modalitate de a ne pregăti și în această perioadă”, anunță antrenorul liderului, Iulius Mărgărit.